Frumosi mei nori gri...

Ma chinuie "talentul", imi e dor sa scriu. O sa ma credeti nebun dar astazi m-am uitat la cer in timp ce asteptam autobuzul si am ramas uimit. Erau negri nori de iarna dar cerul albastru razbatea prin luminisuri. Dar cea ce m-a pus pe ganduri a fost miscarea norilor. Atata cursivitate si o asemenea macrodinamica incat m-am simtit minuscul.
Si eu si problemele mele par atat de neinsemnat in fata a tone de apa care "leviteaza". Sunt atatea lucruri mari si totusi noi suntem blocati pe "enormele" situatii sau trairi pe care le avem zi de zi si care ne lasa impresia a fi uriase.
In momentul de fata pot doar sa imi doresc zeci de momente ca acestea ca sa imi demonstrez, nu ca viata mea este nesimnificativa, pentru ca este cea mai mare intamplare si cea mai complexa experienta din viata mea, ci ca exista si ceva mai mare si ca ar trebui sa reduc perspectiva mea asupra propriilor trairi la o scara care sa fie proportionala cu planeta pe care imi duc veacul.
Si toate aceste momente de observare a magnitudini terei vreau sa imi reduca din griji si din agitatie.
Va sfatuiesc sa nu va uitati in fata sau in jos, mai uitativa si sus si vedeti altceva decat griul betonului si anume albastrul sau chiar minunatul gri al norilor in miscare.